The Umbrella Academy: data difuzării sezonului 2 pe Netflix

Difuzat pe Netflix incepand cu data de 15 februarie, serialul The Umbrella Academy se bucura deja un real succes. Este prevazuta o continuare pentru acest serial? Pe cand?

Dotat cu un casting de trei stele (Ellen Page, Tom Hopper, David Castaneda), serialul fantezie The Umbrella Academy a fost foarte bine primit de catre public. Compus din 10 episoade, primul sezon al serialului ne spune povestea a zece tineri super-eroi care descopera ca o amenintare teribila planeaza asupra Umanitatii. Formati cu totii la Umbrella Academy, acestia vor incerca sa faca tot ce le sta in putere sa ii invinga pe cei care le vor pielea.

O continuare pentru The Umbrella Academy?

Oficial, Netflix nu a facut nici un anunt cu privire la un sezon cu numarul 2 al acestui serial. Insa, succesul de care s-a bucurat serialul alaturi de faptul ca este adaptat din benzi desenate face aproape oficiala difuzarea unui sezon cu numarul 2. In plus, acest prim sezon cu 10 episoade corespunde primei parti ale benzilor desenate, o a doua parte fiind deja disponibila si o a treia prevazuta. Drept urmare, un al doilea sezon ar avea de unde sa se inspire. In legatura cu o data de difuzare, cel mai probabil incepand cu anul 2020, mai ales ca filmarile inca nici nu au inceput.

Daca ai vazut deja primele 10 episoade ale serialului astepti cu siguranta cu nerabdare o continuare. Finalul sezonului 1 a lasat frau liber numeroaselor supozitii. Dar, dupa cum spuneam si mai sus, scenaristii serialului au suficient material pentru a le oferi eroilor nostri preferati noi aventuri si pentru a adapta a doua parte a benzilor desenate, intitulata Dallas.

In august 2019, Gerard Way si Gabriel Ba, cei doi creatori ai benzilor desenate vor lansa o a treia parte, intitulat Hotel Oblivion. Nu si-au ascuns dorinta de a oferi acestor benzi desenate mai multe parti pe viitor. Ceea ce inseamna ca si serialul tau preferat ar putea avea mai multe sezoane.

Va trebui drept urmare sa avem putina rabdare inainte de a descoperi continuarea aventurilor lui Luther, Diego, Allison, Klaus, Vanya si Number 5.