• Home  /
  • Recomand   /
  • Sejur în Thailanda, cel mai bun antidepresiv!
Sejur în Thailanda, cel mai bun antidepresiv! sejur in Thailanda Full view

Sejur în Thailanda, cel mai bun antidepresiv!

Sejur în Thailanda, cel mai bun antidepresiv!

Am senzația că cei care nu știu să trăiască în afara unei relații nu își apreciază cu adevărat liberatatea, habar n-au cât de importantă și valoroasă este. Libertatea este la fel de prețioasă ca și sănătatea. Fără sănătate și libertate nu poți face nimic. De fapt, ți se anulează orice putere și îți este răpită orice șansă de a fi fericit. Fără sănătate și libertate nu trăiești, pur și simplu exiști pe pământ, lângă ceilalți, însă în realitate departe de orice ființă umană.

Acesta nu vreau să fie un articol plin de clișee, însă serios vorbind, când nu știi cum să mai funcționezi fără partenerul tău și devii 100% dependent de el, este clar că te confrunți cu o problemă. Când relația se va rupe, te vei îmbolnăvi de o depresie cumplită. O depresie care te-ar putea înlănțui ani de zile și cu siguranță având o minte atât de întunecată, probabil că nu vei îndrăzni să ceri ajutorul unui specialist.

Repet, libertatea este importantă. Un om fără libertate este ca și mort. Nu mai fi orb, nu mai orbita în jurul unei singure persoane, de parcă ar fi soarele existenței tale. Învață să fii egoist la modul sănătos. Înțelege că ai nevoie de singurătate, de momente cu tine însuți, de experiențe care să te privească direct, de hrană pentru sufletul tău, nu doar de compania celuilalt. Trebuie să îți asculți vocea conștiinței și sentimentele. Ai nevoie să îți soluționezi propriile nevoi, nu doar pe cele ale partenerului.

O viață în doi nu înseamnă o viață în care unul dictează și celălalt se sacrifică. Fericirea nu se clădește pe nefericirea celuilalt. Relațiile sunt pline de compromisuri, însă de ambele părți. Reciprocitatea îți este cunoscută? Dacă nu, înseamnă că te afli într-o relație problematică și poate că ar trebui să te detașezi puțin, să privești lucrurile cu mai multă atenție, să vezi adevărul.

Și totuși relațiile se mai și consumă, dragostea se mai și epuizează, iubirea se termină și ea. Ce e de făcut atunci? Durerea este inevitabilă, însă suferința reprezintă o alegere. Este în regulă să te doară, însă nu este ok să faci din durere un motiv de suferință și un stil de viață. Dacă vreodată simți că ai scăpat frâiele propriei vieți, cea mai bună decizie pe care o poți lua în favoarea ta este să te adresezi unui specialist.

În primă fază este de preferat să mergi la un psiholog. Nu încerca să-ți rezolvi problemele cu medicamente, cu antidepresive. Ca să te vindeci, este esențial să înțelegi cauza suferinței, să accepți durerea și să înveți să o elimini natural, nu chimic. Mergând pe calea grea, dar sigură, vei scăpa definitiv de suferință. Din punctul meu de vedere, cele mai bune antidepresive și cele mai eficiente nu sunt medicamentele, ci călătoriile.

Călătorește în propria minte și învață să te bucuri de tine însuți. Cercetează-te de parcă ai fi o operă de artă. Fii fericit și mândru de tine însuți. Bucură-te că exiști, că ești sănătos și liber, că poți, ai potențial, capacitate și resurse. Nimic nu-ți stă în cale. Tu ești singura ta piedică. Călătorește fizic, spiritual și mental.

Călătorește! România este țară frumoasă, iar dacă chiar vrei să ieși din zona de confort, un sejur in Thailanda, țara unde cuvântul „thai” înseamnă „liber”, ar putea fi regatul descoperirii tale de sine. Dă-ți întâlnire cu tine însuți, redobândește-ți sufletul pierdut, învață să apreciezi libertata și puterea infinită pe care le ai, dar pe care nu vrei le folosești.

Știi cât de frumoasă este o țară asiatică?

Un sejur în Thailanda ar putea fi cel mai bun antidepresiv!

Written by Alina Gheorghe

Bună, numele meu este Alina Gheorghe, sunt născută în '87, locuiesc Buzău și sunt persoană fizică autorizată, blogger și broker de credite bancare RAPIDE! Dacă ți-a plăcut articolul meu, află că scriu și despre educația financiar-bancară, credite bancare, antreprenoriat, blogging, dezvoltare personală și dezvoltare spirituală! Primeşte ultimele articole scrise de mine direct pe email. Îți mulțumesc că ești aici!

%d blogeri au apreciat: